Casa de nebuni (ne-edit-terminata)

I

         Se spune că oamenii care trăiesc în trecut nu au viitor,cum să respiri când stai cu capul în cur?

La cei doi ani ai mei,mama făcea nu știu al câtălea an de facultate în Chișinău,iar pentru ca toate să se aranjeze cu grijă,eu rămâneam cu bunicuța.Pe la amiază în vizită la noi a venit baba Vera să mai scarpine limba .Bunica era o fire domestica si forma ei conica nu-i permiteau sa se deplaseze cu bunicul la munca in camp,deci se domesticise femeia destul."Și chiar așa o spus?Ei eu mă gandem că mai are soviste.Ei lasă,hai să fim sănătoasă noi,fă Vera fă,restu să ne pupe-n cur"și așa pentru câteva ore.Când mi s-a făcut foame i-am cerut de mâncare și preț de câteva minute cât mi-a ținut răbdarea am fost hrănit cu "mai așteaptă puțin că nu da potopul".La un moment dat i-am spus că mă duc la nana să mănânc și am părăsit curtea fără să fiu observat.Era cald,lene și pofta de joacă mai mare decât foamea și m-am încurcat în joacă cu fetele din mahala.Ele erau verisoarele mele,iar eu nu ma coloram in rosu cand intram in contact cu fetele. După intersecția de lângă mahala trebuia să merg cam 2 minute să ajung acasă.Când bunica mea harnică de gură și-a înmuiat limba de atâta vorba la păhărel,a ieșit să-și petreacă oaspetele până la poartă.De acolo de unde era mă observase,că mă joc cu fetele femeii cu care era in conflict.Cred că atunci i s-au rupt venele de furie și a strigat către mine să mă întorc imdeiat acasă. La a treia chemare am luat-o a fugă spre ea,la vale.În momentul în care am apărut la colț,cu viteza mea de muscă chioară,din dreaptă în câteva intervale de secunde am simțit că mă prăbușesc într-un vis negru.M-am trezit în curte în brațele lui nenea Petrea care mă tot stropea cu o cană cu apă și mă strângea la piept.Era alb ca varul la față și era speriat. Credea că m-a omorât când m-a lovit cu mașina la colț.Între timp a venit și nana mea,cea la care mă pornisem să-mi liniștesc foamea.Speriată și ea de moarte s-au mobilizat să mă ducă la spital.Ea a fost ce-a care a insistat să mă consulte medicul din sat.Mi s-au prescris tratamente și le-am primit până mi se umflau bucile de atâtea injecții.Așa cum nimic nu rămâne fără consecințe,au apărut și la mine.Pentru mama noptile se lungeau,iar odihna o ocolea frecvent. Mă trezeam țipând prin somn,am început să umezsc paturile ,vedeam mai rău și mai rău până am ajuns un ochelarist.Bunica o liniștea pe ea și-i spunea să nu își bată capul cu prostii și să lase medicii în pace,că totul va reveni la normal.

II

         Ne-am mutat în casă nouă,aici cad tapetele și când mergi pe hol poți să rămâi cu piciorul în podea,chinuindu-te să -ți scoți călcâiul.În cele 2 etaje ,după ideie ar trebui să încăpă 4 familii,iar casa nu-i a noastră,e a “selsovietului”.Stăm la etajul unu,ușă-în-ușă cu un bărbat căruia nu-i mai tace gura dacă-i acorzi un minut. Intr-o venind cu mama de la magazin,cam pe la amiază,ea îl întrebase ce-i mai face soția și cum îi merge.După câte înțelesesem eu atunci,femeia era o bună prietenă de-a surorii mamei mele,adică prietenă de-a mătușii. S-a ajuns la o dispută politică cam timp de o oră,iar eu mă pomenisem că-mi rodeam urechile degeabasi tacticile mele de-a juca pe nervi nu mai erau de folos.Nenea Serghei era slab de tot că-ți părea că-i sperietoare de pus în lanurile de răsărită.Oasele umerilor se accentuau ca niște crengi de copaci și-ți părea că acuș acuș se prăvălea când venea spre amurg ,beat și intra în ogradă ținându-se de butucii din față casei.Avea pielea trasă și zbârcită până îți făcea impresia că are cam anii mormântului.Tonul lui impunător răsuna pe întreaga curte când urla la mine să nu umblu la porci, iar vocea ii era arsă. Stătea nopțile tîrziu cu colegii lui de pahar și își întindeau mințile băute până ajungeau să se tăvălească prin pietrișul din ograda.A două zi ,eu micul Sherlock, căutam pe urmele de sânge,din care colț au pornit și în care s-a stins tensiunea.

La vîrsta ceea de 5 ani nu-mi plăcea să fiu deranjat in activitatile mele,iubeam să urc în costireata porcilor,la etajul 2,și asta era cu etaje, și să-mi aranjez o viitoare casă.Strângeam cu vărul troscotul de după casă și-l puneam la uscat, pe terasa de beton.Urma să roadem puțin ciment dintre pietrele ce formau pereții hambarului,să-l strângem într-o cutie pentru preparare.Din grădină,odată cu troscotul rupeam și părul de la porumb și-l întindeam tot la uscat.Când toate acestea erau gata, ascultam atent rețeta vărului,după care urma să gătim otravă pentru șobolanii din hambar.Toate astea le amesticam cu apă și le lăsam pe un capac de conservă la gura borților din pivniță.Pe când colegul meu de laborator vizita mai des locul de muncă și se descotorosea de substanță ,eu eram fericit că planul nostru era de succes.

-Le-am tras-o!striga vărul glorios.Eu mă simteam,in neștire un element vital in orinea gospodariei noastre.

Tata muncea la Moscova,venea de la câștig cam o data pe an și aproape că ajungeam în al zecelea cer când îl vedeam la ușă.De la “zarabotka” el aducea bomboane cleioase care le scuipam pe balcon și jucării,iar mama îmi făcea, cât ținea vara, în fiecare săptămână câte zece litri de iuppie.Praf de la magazin dizolvat în apa.Îi iubeam pe ambii,dar cum tata venea rar mă bucuram de el mai mult.Eram sincer cu el,îi spuneam că voi merge cu el la grădiniță și aprobam înțelegător.Promiteam sa stau acolo până vine el sa ma i-a.Doar că după cinci minute mă plictiseam de morocănoșii ceea care plângeau mai toată ziua și soluția mi-am găsit-o într-o bună zi ,când am sărit gardul grădiniței și am ajuns înaintea tatei acasă.M-am uitat atent pe fereastră și am observat cum mama gătea ceva delicios la bucătărie,mirosul îmi alinta stomacul.Ea plângea.Când el a ajuns acasă, s=au transformat in doi străini explozivi.Nu-i cunoșteam pe cei doi.Tata nu strigă la mama,iar ea nu-i replică cu lacrimi în ochi.Nu.Niciodată.M-am grăbit să întru pentru a-i opri. Când am ajuns în fața lor,ea s-a dus în cameră ca să n-o văd în halul cela.Starea de nervozitate m-a făcut să mă pomenesc cu o ploaie de cureli groase pe fundul meu.Da' n-am rezistat mult,m-am smucit de câteva ori până când am scăpat din mainele lui și am fugit în cameră unde era mama. M-am urcat pe paturile din cameră și mă apropiasem grăbit de perete.Fără a mai ezita am început să mă dau cu capul de perete și să țip:

-Nu te apropia,că mă bat eu singur.Tata a rămas încremenit lângă ușă cu cureaua în mână și cu o mutră încrețită.Era tulbure.Frica care mi se înfipse în oase îmi topea toate simțurile,iar peretele nu era așa de tare precum mă gândeam eu.Mama s-a întins dintr-o mișcare spre mine,m-a tras la pieptul ei și într-o clipită i-am simțit cum inima îi bătea mai puternic decât pompele petroliere din Irak.M-a îmbrățișat.Sunt în siguranță.

În ziua aceea am început să înțeleg de ce unii dintre camarazii mei nu se mândreau cu tații lor.Mâncau mardeală până nu puteau sta pe buci.De atunci fiecare încercare de-a mă regula cu cureaua eșuă, iar rezultatul îl simțea capul meu zdrobit de perete.

III

     În toamna când tata a plecat din nou la Moscova,durerile de cap nu mă ocoleau.Mă făceam cioburi la orice observație care o primeam și eram impulsiv,acasă la grădiniță,peste tot.Când într-o după amiază ea a venit să mă i-a de la grădiniță,educatoarea i-a povestit mamei ce s-a întîmplat în cursul zilei.Mișulică era deja la spitalul raional în Orhei,internat,cu nașul rupt.Ea s-a plecat spre mine,când eram pe scările grădiniței, și m-a întrebat:

-Ce s-a întâmplat puiule? Evident, știa de la educatoare că motivul meu a fost mediocru,acuarelele.

-I-am spars nasul cu ușa pentru că m-a supărat. Săptămâna care a urmat am mers cu ea la școală și cutreieram toate holurile până când profesoarea de istorie își termina orele și veneam acasă împreună.Mă privea în fiece seară până când adormeam și-mi cânta cântece sa dorm.O simțeam singură.Unele seri mă prafaceam că dorm,iar ea se așeza la masă ei și își făcea planurile pentru lecțiile de a doua zi. Completarea planurilor de lecții o făcea manual,la vremea aceea calculatoarele erau încă în drum spre noi.Se blocaseră pe undeva.Scria și exploda în scâncete de copil, își cufunda capul printre brațele ei de pe masă și emita o îmbrățișare.Avea mare nevoie de una,dar eram prea laș să-mi părăsesc patul.

Intr-o dimineață de luni ,mama m-a trezit mangaindu-mi fața fierbinte cu palma ei udă.Am părăsit lenos patul și m-am dus să mă spăl pe față.Mi-a spus că mergem în capitală să vedem un doctor,vorbise cu nana și cică ne aranjase o consultație la un specialist bun.Eram deja îmbrăcat când mama s-a uitat la oră și mi-a spus că întârziem, m-a ajutat să-mi pun ciorapii albi și să-mi închei sandalele.

Am mers direct la policlinică unde nana,pisică miorlăită de la capitală,ne aștepta la umbră pe un scaun,pe cap cu o pălărie de paie.Pielea feței ei era albă ,ba chiar mai albă decât rufele care le înșiră mamă sâmbetele pe sfoară.Cu ea era și fiică-sa,verișoara mea Cristina. La acea policlinică nu am încălzit mult scaunele, venisem la un "specialist" care urma să ne redirectioneze la un spital de la periferia orașului, fără să puie măcar ochiul pe mine.Verișoara mea Cristina, înțelegea mai multe în ale stelelor verzi și avea aerele lui maică-sa.În timp ce mama s-a oprit la poarta spitalului,să mai discute încă o data cu delicata mea nană, Cristina s-a apropiat de mine:

-Aici îs nebuni.Eu i-am văzut,mi-a zis ea.

-Vor să mă lase aici?Eu nu vreau să stau în spital,m-am încruntat revoltător.

-Dacă vrei putem să fugim,eu știu cum să ajungem acasă,mi-a șoptit la ureche astupând-o cu mâna să nu ne audă cineva.Pentru o clipă mă tenta foarte mult propunerea,nu eram gata să accept să mă închidă într-un spital chiar dacă știam că mama n-o să mă lase nicăieri,niciodată.Insa am rămas ezitând până când am primit semnul de la sora medicală s-o urmărim în bloc.Când am intrat pe holul clădirii se auzeau țipete care mă făceau să-mi amintesc cum zbierau potaiele de acasă când erau înfometate.Coridoarele se impuneau cu semi-întunericul lor.Până să ajungem lângă cabinetul medicului lacrimile deja îmi invadau obrajii.Am apucat-o strîns de mână pe mama:

-Eu nu vreau să rămân aici! Nu mă lasă !Ea încerca să mă liniștească, că nu-I pe o perioadă lungă de timp și că mă va vizita în fiecare zi . M-am simțit nevoit să mă încred în promisiuni dubioase și am lăsat-o să plece.Toată noaptea am fixat fereastra odăii din priviri, care era străjuită de gratii,nu cumva debilii să-și adune forțele și să iasă prin geam. În prima mea dimineață în acel spital,la prima mea masă am luat un pumn în bot de la un degradat mintal care-și ținea partea dreaptă a gurii pe-o parte și se uita ca un retard la mine. Se îndrepta cu tacâmurile sale cu mâncare în mână când m-a întrebat ceva ce nu am înțeles-o din prima. M-am uitat la el întrebător și atunci mi-a aterizat pumnul care m-a întins pe podea. De mine s-a apropiat o domana de serviciu,m-a consolat cu o palmă peste falca stângă a mea și m-a târât de păr până în camera unde erau ceilalți doi vecini.Ei își savurau efectul pastilelor în paturi.

- Ai să-ți numeri puricii pe pat toate zilele care ți-au mai rămas, dacă-l mai provoci pe Eduard.A trântit ușa și a încuiat-o. În ziua aceea,când mi s-au adus pastilele le-am scuipat în punga de gunoi.Am realizat că era o ideie proastă abia spre seară când doctorița le-a găsit acolo și a zbierat iritată la noi întrebându-ne ale cui erau.Nopțile mi le ocupam cu construcția soluțiilor pentru debarasarea de pastile,iar dimineața le aplicam.Le țineam sub limbă până ce sora medicală pleca cu colegii de cameră la baie.Mă ridicam din pat și le fărâmițam cu piciorul patului.După ce le zdrobeam,umpleam cu ele crăpăturile pereților sau suflam praful drintre scândurile podelelor.

  IV

   De dimineață,mama mă vizita și pleca seara când deja intram la cină. Da!la niște cașă de căcat care o vomitam fie în colțurile holului,fie sub păturile de afară pe care obișnuiau să ne lase.Toți stăteau pe pături afară și numărau mustile,eu mă cufundam în brațele mamei care-mi umbla cu degetele prin păr.Cu capul pe brațele ei ,sunetul degetelor ce alunecau pe pielea capului mă liniștea și mă făcea rezistent la porcăria care era acolo. Indiferent de aveau douăzeci de ani sau cinci sau 16,ocupațiile erau aceleași pentru toți.Era normal să-l vezi pe Eduard, la cei douăzeci și doi de ani ai săi,jucându-se cu rățușca întins pe iarbă.Mă lua mila și vroiam să-i explic că rața nu-i o mașină dar e o rață.Însă experiența de interacționare cu el mă oprea. Vecini de pat,în cameră puteai să ai un tată și pe fii-su,dacă erau nebuni amândoi. Vârstele se "împăcau" între aceeași pereți. La două zile în acel infern ea s-a certat cu doctoreasă,o întreba cum e posibil așa ceva.Cum se admite ca copii ce au nevoie de tratament după accidente sunt băgați în aceeași instituție cu copii bolnavi de la naștere.

- Îmi voi distruge copilul aici cu voi. Eu nu accept aceste condiții, auzeam eu în timp ce mă furișam în pijama pe lângă ușa doctoresei.

-Băiatul are nevoie de tratament,iar noi îi vom oferi ajutorul nostru.Starea lui se va agrava dacă nu va beneficia de îngrijirea necesară.Apoi fugeam desculț,grăbit la etajul doi spre cameră mea.A încercat stăruitor să mă scoată de acolo,iar ăștia sub pretextul tratamentului meu îi spuneau că mâine voi fi externat.Și mâine spuneau că mâine și așa în fiecare zi.În a cincea zi a săptămânii mama a cerut permisiunea să mă ducă să-mi curețe uerechile la un cabinet ce se afla în blocul de vizavi de clinică.Aveam pe mine hainele de cameră ,iar din jucăriile mele mi-am luat doar leul mic de pluș.Așa cum îmi amintesc că am ieșit din curte,am mers hotărât spre stație,acolo mama mi-a pus o cămașă, în care pluteam, pe umeri și am așteptat troleibuzul Așa a luat sfârșit vacanța mea de la casa de nebuni,Costiujeni.  

*textul care nu a luat nici o nominatie la cenaclul paveldan,timisoara.